Florin Motroc (52 de ani), fost jucător la Rapid, a analizat situația în care se află FCSB, care nu-și mai revine de la începutul anului calendaristic și a ajuns pe locul 3 în Liga 1.
„Florinel Coman suferă din cauza confuziei. Nu știe ce are de făcut pe teren. După pregătirea de iarnă e alt om. Nu mai știe traseele, e mai confuz. Ceva foarte ciudat. Asta se întâmplă nu numai cu Florinel Coman. Sunt mai mulți confuzi. Nu știu motivul. Sau dacă-l știu nu-l spun, dar asta se vede din tribună”, a declarat Florin Motroc la Radio Sport 1.
Motroc a avut un sfat important și pentru Alexandru Chipciu: „Îmi place, are limba ascuțită mereu când acordă interviuri. Să aibă grijă. Cineva mi-a spus că tacerea e de aur și că adevărul deranjează. Așa eram și eu înainte”.
Și Gigi Becali l-a criticat în termeni duri pe Florinel Coman, după egalul cu Chindia Târgoviște, scor 1-1.
„Dacă joaca așa, nu mai iau niciun milion pe el! Nu contează, nu comentăm asta. Dacă va sta pe bancă, îi vor veni mințile la cap. Fiecare răspunde de viața lui. Florinel, dacă el vrea să joace toată echipa pentru el… dacă el nu întelege că aici e joc de echipă, el se gândeste cum să se învârtă, are om de pas, dar intră în clinciuri de doi, trei. Vezi, când ai iubire de sine și nu vrei să fii altruit. Și atunci, dacă așa vrea să joace, treaba lui, nu e meseria mea. Nu o să mai joace, o să stea pe banca. Asta e!”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.
Chiar și cu un joc slab, FCSB a reușit să se califice în play-off, cu 44 de puncte la finalul sezonului regulat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER